De unde au aflat mantrele despre Kiki?

Într-o conversaţie de astăzi, Kiki strecoară următoarea propoziţie: "Eu sunt aceasta". Abu nu se poate abţine: "Tat tvam asi". "Ce înseamnă?", i se aprind copilului ochii de curiozitate. Cum nu putea să-i spună că tată-său tocmai rostise marele enunţ din Chandogya-Upanishad, mama a ales o soluţie de compromis: "E o mantra". "Ce-i aia?". "E o formulă magică, pe care trebuie s-o repeţi". Kiki cade pe gânduri: "Adică eu sunt aceasta... Dar nu înţeleg ce legătură am eu cu mantra asta".

Ţării cât mai mult romantism

Kiki a descoperit un un film de desene animate realizat de Hayao Miyazaki, numit Mononoke hime (pre limba noastră, Prinţesa Mononoke). Entuziasmată de personajul masculin, ea exclamă: "Îmi place atât de mult de Ashitaka, încât vreau să fiu romantică".

Conte aux escargots

Kiki ascultă, ca în fiecare seară, o poveste. Mama îi narează o istorioară fantastică (cei mai cultivaţi dintre dumneavoastră vor identifica relee intertextuale ancorate în proza lui Lewis Carroll), în care ea însăşi, copil fiind, găseşte un melc prin cochilia căruia alunecă într-o lume populată de zâne, de spiriduşi şi, în general, de paraziţi cărora nici prin gând nu le trece sa-şi plătească impozitele. Kiki manifestă un viu interes pentru peripeţiile materne, pe care le încununează cu o nedumerire: "Mama, dar cum ai găsit tu melcul ăla vrăjit, că eu, în grădină, dau numai peste melci normali?".

Eşecul unui ritual respectabil

A venit, în fine, şi cea de-a cincea aniversare a Bebukanului. Încă de dimineaţă, telefoanele încep să zbârnâie pios, cu acea deferenţă mocnită cu care se încumetă să răsune glasul muezinului în urechea abulică a unui şeic saudit. Excedată de avalanşa de urări de "la mulţi ani" cu care este asaltată din toate părţile, Kiki ascultă cu calm interpelarea moronică, "astăzi e ziua ta", şi mormăie: "Da, ştiu, ştiu".

Kiki faţă cu estetica vidului

Cu ajutorul unor bucăţi de lemn, Kiki construieşte castelul unei vrăjitoare (botezată de ea Manamonia), însă, pentru că nu mai are piese, ea pur şi simplu plasează un dreptunghi la mare distanţă de restul construcţiei şi emite următorul panseu: "Castelul vrăjitoarei Manamonia e atât de mare, încât ajunge într-o lume în care nu mai e nimic".

Roşu spre roz

Moment delicat pe strada noastră: Kiki a început să primească dictări la grădiniţă. Dat fiind însă că va merge, din toamnă, la şcoală (ce-i drept, este vorba doar de clasa pregătitoare, dar presupun că şi dumneavoastră aţi început de undeva), genitorii au găsit de cuviinţă s-o testeze şi în cadru privat. După un astfel de antrenament cu public casnic, mama îşi anunţă odrasla: "Mă duc să iau roşu". "De ce?", se miră copilul. Vine şi răspunsul lămuritor: "Greşelile se corectează cu roşu, ca să se vadă mai bine". Kiki devine, în chip miraculos, timidă: "Of, bine, dar să fie roşu deschis".

Buchet de ziua mamei

Astăzi, de ziua mamei, Kiki merge cu Abu la florărie, ca să cumpere un mare buchet de trandafiri (desigur, roz). Acasă, o trezeşte cu blândeţe pe mama, şi, acoperindu-şi faţa cu mîinile, plusează, după interminabilele aperitive de "te iubesc atât de mult, eşti cea mai frumoasă de pe planetă", cu sapienţiala: "Nu vreau să mai văd chipul lumii, vreau să văd doar chipul tău".